O cheama Cristina. Colega mea de la lucru. Dincolo de faptul ca ii plac orice fel de covrigi, pentru ea tot mai buni sunt aia gratis. Pe ideea, covrigii tai, da' imparte-i cu toata lumea!
- Nu mai bani sa cumparam niste covrigi?
Asa se face ca de fiecare data cand se intampla sa am covrigi, destul de des, pentru ca-s ieftini si buni, satiosi, ea vine si se serveste, aproape neintrebata.
- Nu mi-i foame, da'-s tare buni.
Pe la final, cand raman doar cativa, pentru ca se termina repede, o auzi pe Cristina zicand "Numa' inca unu" si "Numa' inca unu" si "Numa' inca unu" pana cand ii mananca ea pe toti.
Si nu ma deranjeaza deloc. A devenit un fel de ritual. Covrigii de Buzău de la Boromir si Cristina umplandu-si pumnul de ei. Ca-s gratis daca-i plateste altcineva. Iar ei ii raman bani de cine-stie-ce pantofi de lac gasiti in vitrina de la magazinul de alaturi. Din aia rosii sau albastri.
- Numa' inca unu.
Asa e Cristina. Genul "Cumperi tu de data asta, data viitoare eu!"
___
Pentru o idee interesanta de concurs de la blogalinitiative.ro
scrie un text pe muzică psihedelică
Cu 9 ore în urmă



2 RĂSPUNSURI:
cred ca toti avem cate un prieten ca si Cristina!;))
cate o "Cristina" exista in jurul fiecaruia...
Trimiteţi un comentariu