Mi s-a întamplat într-o zi, pe vremea când eram în liceu, să simt miros de portocală. Nu ştiam de unde vine. Sincer, nici nu îmi păsa. Mi-am pus capul pe bancă şi mi-am închis ochii. Îmi aduceam aminte atunci de pungile acelea transparente (din acelea de care sunt pline acum hipermarket-urile), legate stângaci de o vânzătoare grăbită, în care se ascundeau portocalele. Mireasma lor mă pune mereu pe gânduri, mă face mereu să visez. Desfăceam, chiar rupeam, pungile ca să ajung cât mai repede la comoară. Am copilărit într-o vreme în care nu exista Carrefour, Cora, Kaufland sau orice alt hipermagazin. Noi aveam câteva magazine de cartier, cu preţuri mari. Nu asta e esenţa. Nu aveam cum să punem prea des mâna pe portocale, turtă dulce, dropsuri, banane, napolitane sau caramele, de aceea ele erau, în perioada Crăciunului, veritabile comori. Am crescut, a trecut farmecul dropsurilor, napolitanelor, bananelor, turtei dulce sau caramelelor, dar portocalele nu şi-au pierdut din puterea de a mă face să mă simt copil, chiar dacă vremea mea a cam trecut... Ştiu ce am să îi cer Moşului să-mi aducă: două portocale. Două, pentru că am cu cine să le împart. Cu cine să împart Crăciunul.
0 RĂSPUNSURI:
Trimiteți un comentariu