Dacă îţi plac colindele de Crăciun, intră în Universul Colindelor :)
 |
| 47 de planse de desenat cu Strumfii |
Continuarea aici.Obiceiul prin care generaţiile păstrau cutia cu globuleţe de la un an la altul s-a cam demodat. Bradul nu se mai împodobeşte cu nuci şi mere, iar decoraţiunile trebuie să strălucească diferit în fiecare an. În locul lui, însă, tradiţia Târgurilor de Crăciun, organizate în toată lumea, a făcut ca Sărbătorile de Iarnă să rezoneze magic cu mult timp înainte că Moşul să coboare pe horn. Aşadar, dacă te-ai gândit că trebuie să „ colinzi” tot oraşul pentru a cumpăra cadouri şi ornamente noi pentru brad, Târgurile de Crăciun îţi vin în ajutor. În schimb, varietatea produselor pe care o găseşti aici te va pune la grea încercare.
Cu o tradiţie mai tardivă decât în alte oraşe europene, „ Ţara lui Moş Crăciun” se va muta, timp de cinci zile, în Bucureşti. Potrivit organizatorilor, Târgul de Crăciun din acest an nu este doar un târg clasic de cadouri, ci o stare de spirit, care va recreea atmosfera magică a Crăciunului. Organizat la Palatul Copiilor, între 15 - 20 decembrie, Târgul de Cadouri promite ca împodobirea casei şi alegearea cadourilor să fie o sarcină mai uşoară în acest an. Vei putea găsi cadouri dintre cele mai diverse, de la cozonaci, jucării, suveniruri şi până la decoraţiuni realizate manual. Iar dacă nu le-ai dezvăluit celor mici cine le pune cadoul sub brad, tot aici poţi închiria un Moş Crăciun care să-i ţină distreze cât timp îţi faci cumpărăturile, pe fundal de colinde.
Dacă eşti în vizită în Sibiu înseamnă că ai început deja cumpărăturile, pentru că aici Târgul de Crăciun şi-a deschis porţile încă din 28 noiembrie. Aflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul transformă Piaţa Mare a oraşului într-o sărbătoare, care găzduieşte peste 70 de căsuţe de lemn cu produse de sezon, dar şi specialităţi culinare sau vin fiert. De asemenea, poţi încerca şi noul patinoar deschis în aer liber, iar pentru copii, organizatorii au amenajat parcuri de distracţie şi atracţii inedite. Târgul de Crăciun din Sibiu are loc în perioadă 28 noiembrie - 26 decembrie, iar până în ultima zi vor fi organizate concerte de colinde.
În Timişoara, sărbătorile încep pe 4 decembrie, când Piaţa Victoriei îşi va aprinde oficial iluminatul de Sărbători. În acest an, evenimentul se bucură de participare internaţională, astfel încât vei putea găsi decoraţiuni realizate în Ungaria sau Austria, costume populare şi produse de artizanat, precum şi mâncăruri tradiţionale gustoase. Inaugurarea se va face cu cântec de către Fanfara Big Band, iar trupa Cargo va încânta vizitatorii cu un concert de colinde. Târgul este deschis de pe 4 decembrie şi durează până pe 11 ianuarie 2010.
Cu o istorie mai veche în organizarea festivalurilor de sezon, Braşov transformă Târgul de produse tradiţionale „Roadele Pământului” în Târg de Crăciun, dedicat tradiţiilor culinare de sărbători. Astfel, pe lângă decoraţiunile specifice vei putea degusta produse culinare desăvârşite, precum zacuscă, dulceaţa sau turtă dulce, realizate cu pasiune după reţete tradiţionale autentice, aşa cum mâncai la bunica. Dacă mai trebuie să cumperi şi câteva cadouri, căsuţele de lemn te aşteaptă în toate cele şase zile (18 - 23 decembrie) cu o varietate mare de ornamente de Crăciun, de la icoane pe lemn şi sticlă, ceramică de Corun şi până la bijuterii artizanale sau păpuşi împletite cu dibăcie.
De departe cel mai cunoscut interpret de colinde tradiţionale româneşti, Ştefan Hruşcă oferea în 2001 o mostră din frumuseţea Crăciunului. A adunat atunci 22 de colinde de Crăciun (lista lor o găsiţi puţin mai jos) extrem de bine alese, numai bune de ascultat în această perioadă. Îmi amintesc, aşa cum în repetate rânduri am făcut-o aici, aici şi aici, Crăciunul alături de colindele lui Ştefan Hruşcă, aşa cum doar atunci în copilărie putea să fie. Farmecul Crăciunului stă şi în măsura în care te mai poţi bucura de aceste clipe, de amintiri şi de ceea ce încă ai păstrat.
E greu să nu te îndrăgosteşte de vocea lui caldă, de vestea pe care prin muzica lui o aduce. Dincolo de exagerata tentă comercială pe care Crăciunul o îmbracă în ultimii ani, Crăciunul cu Hruşcă rămâne tradiţional, cu nuci şi mere pe masă, cu un brad proaspăt tăiat împodobit cu globuri şi decoraţiuni vechi, cu miros de sarmale în toată casa, cu colindători în prag, cu linişte în suflete.
Ajunul Crăciunului şi dimineaţa de Crăciun îmi sună la fel în colindele lui Ştefan Hruşcă. Un colindător nelipsit chiar şi după ce anii s-au scurs şi copilul pe care l-a cunoscut a crescut şi s-a mutat. Nu cred că vreodată voi reuşi să expun Crăciunul văzut prin ochii colindelor lui Hruşcă exact aşa cum îl simt. Şi acum singurul regret pe care îl am e că de pe acest album lipsesc Aseară pe-nserate, Afară ninge liniştit şi Viflaime, Viflaime. Mă voi revanşa săptămâna viitoare cu un alt album de colinde a lui Ştefan Hruşcă, iar apoi albumul care a dus la crearea blogului de Crăciun.
Ascultaţi aici în întregime Ştefan Hruşcă - Crăciunul cu Hruşcă (există şi posibilitatea de download):
Lista melodiilor de pe Ştefan Hruşcă - Crăciunul cu Hruşcă:
1. Primiti colinda?
2. Linu-i lin
3. Trei Pastori
4. Cerul si pamantul
5. Cand fost-a prunc micut Isus
6. Pe strada din Viflaim
7. Trei crai
8. Vine marea
9. Izvor, izvoras
10. Pom inramurit'
11. O, ce veste minunata!
12. Coborat-o, coborat
13. Zaurel de zaurel
14. Crestinilor noi astazi
15. Flori de mar
16. In poarta la Tarigrad
17. Deschide usa, crestine!
18. La savarsitu' lumii
19. Sus, sus, sus pe langa luna
20. Florile dalbe
21. Marut, margaritar
22. Sloboza-ne gazda-n tinda
Nu-i plac Sărbătorile. Îl stresează colindele. Are nevralgii pe fond de zurgălăi. Să cumpere cadouri i se pare un chin. Să le primească, o ipocrizie. N-are coroniţă de brad la uşa. La limită, nu are nici brad.
Nu trebuie să fi citit Nick Hornby sau să fi văzut "About a boy" ca să ştii despre cine vorbesc. Cu siguranţă l-ai cunoscut şi tu. Tipul care detestă Sărbătorile. Spune că va veni la petrecerea de Crăciun doar dacă i se plătesc ore suplimentare.
Zice că toată isteria asta care te îndeamnă să fii bun de Crăciun nu e decât o dovadă în plus că oamenii sunt răi tot restul anului. Mai zice şi că nu crede în Moş Crăciun, dar crede în MasterCard. Si zice toate lucrurile astea cu un rânjet pe faţă.
Pe undeva, îţi vine să-i dai dreptate. Sărbătorile de iarnă au destule neajunsuri: supralicitează consumul, produc inflaţie, poluează şi, nu în ultimul rând, îngraşă. Teoretic, ai putea fi de acord cu cei care nu le iubesc, dar ceea ce nu le poţi ierta este rânjetul cu care le desfiinţează fără drept de apel. Ţie poate că Sărbătorile ţi-aduc aminte de copilărie.
De familia care se aduna să împodobeasco bradul, de mustaţa Moşului care semănă cu a vecinului de palier, de cadourile după care tânjisei atâta timp şi pe care acum, în sfârşit, le primeai, în schimbul a două-trei versuri. Poate că şi lui Sărbătorile i-aduc aminte de copilărie. Poate că de Crăciun primea o mamă de bătaie pentru că se încheia trimestrul şi avea trei corigenţe.
Poate că nu simţea nimic de Sărbători pentru că nimeni în familia lui nu-l învăţase înca să se bucure. Poate că părinţii lui se certau între ei chiar şi la masa de Crăciun până când copiii plângeau şi cineva îi pleznea ca să nu mai plângă. Poate că nu exista masă de Crăciun pentru că tata câştiga prea puţin şi nu-i mai rămâneau bani după ce plătea datoria de la tejghea.
Poate că nu primea niciodată cadourile pe care şi le dorea. Poate că primea o groază de cadouri, dar parinţii care i le aduceau zăboveau numai cinci minute ca să nu întârzie la restaurant, iar el rămânea singur cu noile jucării, speriat de umbrele pe care luminiţele multicolore din brad le făceau pe perete.
Poate că el n-a avut o copilărie fericită. Şi poate că n-are chef să vorbească despre asta. Iar tu, cu elanul tău sărbătoresc, cu goana ta după brad, decoraţiuni şi sarmale, cu urările tale care se cer mereu întoarse, nu faci altceva decât să răsuceşti cuţitul în rană.
Şi te mai întrebi de ce-şi debitează zeflemeaua cu un rânjet pe faţă. Nu face altceva decât să-ţi întoarcă zâmbetul ingenuu cu care ai tupeul să-l inviţi să-şi retraiască traumele din copilărie.
Dar eu cred că lucrurile pot fi tranşate şi altfel decât ca un dialog al surzilor între un cinic şi un sadic. Dacă "sadicii" s-ar purta cu adevărat creştineşte şi n-ar mai juca tontoroiul pe suferinţele celor mai puţin norocoşi decât ei, "cinicii" ar fi mai puţin solicitaţi şi s-ar integra mai uşor în peisaj. Cu timpul, rânjetul s-ar estompa şi ar face loc unui surâs ambiguu, care ar face viata "sadicilor" mult mai uşoară.
Nu vreau să spun că "cinicii" ar începe să creadă peste noapte în Moş Crăciun. Dar nici cardul lor bancar nu se va mai simţi la fel de bine.
ARTICOL PUBLICAT DE DRAGOŞ BUCURENCI PE LITERNET ÎN DATA DE 04 IANUARIE 2005
Să fim bine înţeleşi - nu am nimic cu sărbătorile. Am o problemă cu sărbătorirea lor. Iar din întreg calendarul sărbătoresc românesc, sărbătorile de iarnă îmi întind nervii la maxim. Lucrul nu se întîmplă de ieri, de azi, iar motivele nu sînt frivole. Puse în scris, am speranţa că mă vor linişti într-o oarecare măsură, fie şi în aceea că îi vor scoate pe alţii din sărite.
- Sărbătorile lor
Puţine lucruri îmi produc un disconfort egal cu cel resimţit în faţa totalitarismului ţeapăn al celor care-şi închipuie că sărbătoarea lor religioasă e şi sărbătoarea mea. Că Mîntuitorul s-a născut şi pentru mine. Că S-a răstignit şi a Înviat şi pentru mine. Sînt cei care-mi vin cu busuiocul în casă, stropindu-mi tablourile, sînt cei care-mi aduc lumină de Înviere, pătîndu-mi fotoliile, sînt cei care-mi cîntă colinde în magazine, otrăvindu-mi cumpărăturile cu rugăminţi mieroase la sfîrşit: Nu vreţi să semnaţi pentru condamnarea sodomiei? Nu sînteţi împotriva legalizării prostituţiei? În ce fel de ţară vreţi să trăiască copiii dvs.? Nu vreţi să donaţi şi pentru Catedrala neamului? Încerc să-mi închipui cum ar arăta un Bucureşti cu adevărat multi-cultural în care adepţii fiecărui cult religios s-ar apuca să infesteze spaţiul public cu manifestări cel puţin la fel de entuziaste şi insidioase ale propriilor sărbători. Clamarea în falset a Naşterii şi a Imaculatei Concepţiuni de către grupuri turbulente de seminarişti şi aurolaci s-ar completa de minune cu bocetele funerare ale cohortelor de evrei ieşiţi să ţină Yom Kippur-ul în stradă ori cu prosternările Mecca-centriste ale mahomedanilor găsiţi de cîntarea muezzinului care la o casă de schimb, care în staţia de autobuz, care făcîndu-şi cumpărăturile în Amzei. Tabloul ar fi complet dacă adăugăm în Pasajul de la Universitate o jumătate de duzină de măicuţe anabaptise intonînd psalmii lui David, doi iluminaţi ai buddhismului tantric împreunîndu-se pe scara rulantă şi un adept rătăcit al şcolii Zen executînd koan-ul pe una dintre mesele de la McDonalds. Într-un astfel de scenariu, Bucureştiul ar căpăta, de bună seamă, un aer pitoresc, dar mă îndoiesc că şi respirabil. Realitatea e că ar trebui să mă bucur că românii sînt majoritar creştini de rit ortodox. La întrebarea cum poate fi cineva român? , primul răspuns care-mi vine în cap de sărbători este: slavă Domnului, reuşind să nu fie hindus!
- Inchiziţia veseliei
Ştiu însă foarte bine cît înseamnă procentul de bună-credinţă din numărul celor care sărbătoresc Naşterea, Botezul, Intrarea în Ierusalim, Învierea sau Înălţarea. Devenim, încet, încet, un popor nedus la biserică, dar care trăieşte trăgînd cu ochiul la sărbătorile acesteia. Devenim un popor de uşernici. Nu credem cu adevărat, dar ritualurile ni se par simpatice (trecutul pe sub masă), pe undeva chiar cuceritoare (noaptea de Înviere), mai ales dacă nu cer eforturi prea mari (cruci rapide în faţa Bisericii, acatiste la sărbători, popă la botez, nuntă şi înmormîntare). Asezonăm din plin cu ritualuri de tradiţie sau de import: facem bradul, primim colindători, tăiem porcul, pocnim artificii, facem porcării, cîntăm colinde, bem şampanie, mîncăm porcării, ne uităm la televizor, oferim şi primim cadouri, mîncăm porcăriile rămase, sorcovim, strîngem bradul, aruncăm restul de porcării. Uneori am impresia că avem o invidie nemărturisită pentru maşinile de calcul: cum altfel să-mi explic resursele nebănuite ale oamenilor care îmbrăţişează ritualurile ca pe nişte cicluri algoritmice cu repetiţie anuală - fă aia, nu fă aia, du-te după aia, pune aia, nu pune aia, nu se face aia, zi şi tu ca aia, în fine - ce bine ne-am aia şi anul ăsta!
O ironie bizară a secolului în care trăim face ca aceşti liber cugetători care instrumentează cam toată comedia sărbătorilor de iarnă să fie mai agresivi decît predecesorii lor, credincioşii get-beget. Agresivitatea credinţelor laice e mai periculoasă astăzi decît fanatismul religios. Pentru că, dacă pentru credinciosul religios eşti în orice moment un potenţial convertit, pentru credinciosul laic eşti botezat avant la lettre. El e convins că şi tu crezi, asemenea lui, în veselia sărbătorilor de iarnă, în bunătatea crăciunului (cu literă mică), în spiriduşii Coca-Cola, în promoţiile şi discount-urile de sezon, în faptele bune făcute în faţa camerei de filmat, în sarmale, caltaboş, sîngerete şi, mai ales, în Cristian Tabără. Pentru că cine nu crede în Cristian Tabără de sărbători? Omul pare să nu existe în restul anului pe micul ecran decît ca o promisiune RGB că Moş Crăciun va veni şi anul acesta. Cu aceşti cruciaţi care propovăduiesc veselia generală ca singură formă de mîntuire în luna decembrie se războiesc nervii mei. Le primesc felicitările şi le trimit altele, le fac cadouri şi vizite şi le primesc cadourile şi vizitele, merg la petrecerile lor de crăciun, unde le cunosc soţiile, animalele şi le las copiii să-mi recite poezii, îi salut prin magazine şi fac conversaţii amabile despre decoraţiunile de brad, le mănînc porcăriile şi le laud artificiile. Şi în tot acest timp, îmi epuizez stocurile de Distonocalm, Calmepan, Prozac şi Diazepam. Ca să se simtă ei bine. Ca să nu se supere. Pentru că ei se supără foarte uşor şi-i ţine foarte mult. Aşa că mai bine nu-i superi.
- Sarmale not dead
Faptul că veselia generală culminează cu o noapte de petrecere, îndopare deşănţată sau desfrîu, după caz, mi se pare, totuşi, firesc. Cu ce altceva s-ar putea încheia aceste dionisiace tîrzii care sînt sărbătorile de iarnă? Nu mă îndoiesc, de altfel, că în următoarele decenii reveillon-ul va denegera, onest şi egal cu sine însuşi, într-o orgie amicală permisă de societate cu ocazia schimbării sufixului calendaristic. Pentru că filosofia acestei săbători aceasta pare să fie: să facem măcar o dată pe an una ne-mai-făcută-de-anul-trecut. Cînd eram mic mă incita ideea petrecerii unei nopţi nedormite. Evident, atracţia şi-a pierdut din originalitate cu trecerea timpului, orice petrecere fiind proiectată să ţină o noapte întreagă. Rămîn sarmalele şi porcăriile, pe care, v-aţi prins deja, nu le-am agreat niciodată. Şi rămîn prietenii, pe care ai ocazia, o dată pe an, să-i vezi în număr cît mai mare adunaţi toţi la un loc. Ori tocmai asta eu nu pot pricepe nici în ruptul capului. Ce e atît de atractiv în a-i vedea pe oamenii cu care te vezi tot restul anului în diverse momente şi variate combinaţii, adunaţi într-o supradoză grobiană o noapte întreagă? Înţeleg să cunosc oameni noi, să văd feţe diferite, să trăiesc experienţe unice, nu repetibila reţetă prieteni-sarmale-ştiu-eu-o-vilă-la-Sinaia-salată-de-boeuf-foste-şi-foşti-salată-orientală-de-la-bunica. Anul trecut am îndrăznit pentru prima dată să pun în aplicare reţeta proprie: m-am dus la o petrecere cu DJ unde ştiam doar doi oameni, am bătut apoi cu o mînă de ameţiţi pe care nu-i cunoşteam dinainte vreo trei cluburi şi am sfîrşit tîrziu a doua zi într-un afterhours mai plin ca de obicei unde chiar nu recunoşteam pe nimeni. Nici măcar starea constant extatică în care m-am aflat sub efectul energizantelor nu mi-a permis să experimentez pe viu "bucuria sărbătorilor", dar experienţa a avut oricum o notă generală mai bună decît cele anterioare, adică a fost şi un reveillon mai răsărit ca altele, şi o noapte de club mai bună ca de obicei. Recomand cu căldură. Şi, ca să fac, totuşi, dreptate reveillon-ului, o să spun că, dacă dau deoparte noaptea nedormită, sarmalele, porcăriile şi prietenii, rămîne, totuşi, ceva unic legat de această sărbătoare: salata berlineză pe care o face maică-mea, dracu ştie de ce, numai pe 31 decembrie. Problema e că, de cînd nu mai fac reveillon-ul cu ai mei, i-am cam uitat şi gustul. Mi-aduc, însă, aminte că era foarte bună şi eu mai ceream întotdeauna cîteva porţii, ca să trec mai uşor peste Stela şi Arşinel.
* Lucrul de care-mi pare cel mai rău este că din iritaţia pe care mi-o produce România sărbătorească, am căpătat o suspiciune reflexă faţă de sărbătoare. Paguba este, evident, a mea. România, aşa cum ştim deja, va continua să se rîdă, să sărbătorească, dar nu va părăsi incinta.
