Traim intr'o lume a superficialului.Am spus o banalitate, stiu...Dar pe zi ce trece mi se pare parca mai greu si tot mai greu de suportat.Punem aparentele pe un piedestal, suntem intr'o profunda involutie spirituala iar sufletul ramane mereu in penumbra.Plastic...pana ajungem sa ne intrebam: "Cine sunt?"
Uneori ma simt strivita sub greutatea amintirilor ce le port pe umeri...Nu ale mele...ale noastre, ale tuturor, ale lumii ce'a fost...sau ale celei ce'o sa vina.Intr'o zi...
Si totusi...traim intr'o lume a superficialului,revin, unde important e 'ce se poarta'...si suntem dresati(mm atat timp cat ne lasam.De ce oare generalizez?) ce sa purtam, ce sa ne dorim, ce si mai ales cum sa simtim.Si cum am ajuns la comercializarea violenta a Craciunului...la dezintegrarea treptata a unui sentiment cald, si pur si'naltator.Ajungem la o pietrificare, dar una colorata frumos si lucitor, in nuante vii, dar tot plastice.Plastic...
Si incet ma'nchid in mine si rememorez; revad totul de parca sufletul ar fi doar o panza pe care se deruleaza usor-usor mii de imagini - reminescente ale unor momente atat de dragi si parca atat de indepartate...
Cum ningea frumos atunci...cum cadeau fulgii mari si cum imi inghetase nasul.Era rosu rosu.(Si cat uram asta...)Si iesisem afara doar sa'i privesc in jocul lor, nestingheriti de soarele palid, de norii ce se perindau adiati de'un vant ce'mi trezea lacrimi in coltul ochilor.Ascultam sunetul mut al caderii lor line...mi'ascultam linistea si'o iubeam.Totusi vroiam sa strig :) Si nu vroiam sa pasesc de teama sa nu mutilez cu pasii maruntei intinderea de alb.Eram copil...era "atunci"
Si cand ma trezeam dimineata si bunica'mi facea focul si'n casa mirosea a lemn arzand, a portocale si'a brad verde, crud, si'a iarna, si'a frig...si'a veselie. Mirosea a Craciun. ERA Craciun, era Craciunul acela pe care'l simt acum pierdut, pe care mi'as dori sa'l regasesc in aceasta perioada in ochii si'n zambetul fiecarui copil...
Si'mi aduc aminte de globuletele mele colorate.Stiu, poate prea colorate, poate colorate fara vreo noima,fara a fi "la moda",insa fiecare pastreaz'o farama din "eul" de demult,fiecare inchide o frantura dintr'o amintire din "atunci". Si mereu simt ca le trezesc la viata,inviind, rand pe rand, cand le agat firav de ramurile bradului meu, bradul meu...acela poate fara prea multe crengi, iar cele ce sunt - inegale, poate fara faldurile de verde revarsate artificial peste plasticul "trunchiului". Insa e cel ce ma face sa simt plin si adanc acest dulce si frumos(oricat de vag mi'ar suna acest cuvant de fiecare data cand il astern pe hartie, aici e rotund),ce ma face sa'mi fie dor de copilarie.Ma face sa fiu fericita doar "ca sunt", ca pot inca vedea beculetele luminandu'ma ,ca pot inca simti mirosul de cozonac, de scortisoara.Pot inca simti dorul de a'i avea pe toti langa mine,toti "ai mei", dorinta de a imparti totul cu "ei"...de a'i sti aici, la fel cum erau si'atunci.
Si asa vreau sa ramana mereu...Simt Craciunul.Traieste mereu in mine...Acum doar m'a strans mai tare'n brate.
0 RĂSPUNSURI:
Trimiteți un comentariu