Eram copil. Toate întâmplările frumoase par să se fi petrecut atunci. Fără să vreau, mă bucuram de lucrurile care acum îmi lipsesc. Îmi lipseşte şi caietul în care obişnuiam să îmi scriu colindele. Era un caiet din cele cu stema României pe ultima copertă. Pe prima pagină am scris "Colinde, colinde" a lui Eminescu.
Colinde, colinde! E vremea colindelor, Căci gheaţa se-ntinde Asemeni oglinzilor Şi tremură brazii Mişcând rămurelele, Căci noaptea de azi-i Când scânteie stelele.
Se bucur copiii, Copiii şi fetele, De dragul Mariei Îşi piaptănă pletele, De dragul Mariei Ş-a Mântuitorului Luceşte pe ceruri O stea călătorului.
Sper să nu greşesc când spun că a doua şi a treia pagină erau ocupate cu "Noapte de vis" şi "Pe strada din Viflaim". Aveam o slăbiciune pentru colindul ăsta din urmă. Caietul avea multe pagini scrise cu mare grijă, nu trebuia să fac nicio greşeală. Aveam o cărticică de rugăciuni, albastră, care îmi oferea pe ultimile pagini versuri de colinde. Pe unele de acolo nu le ştiam, dar asta nu mă împiedica să le scriu în caiet. Alte versuri erau scrise după ce ascultam, pe un casetofon al vecinilor, colindele. Ascultam de multe ori un colind şi, uneori, ajutat de prieteni, completam cuvintele pe care le omisesem.
Cam ca toate amintirile care mă ajută să retrăiesc momente din copilărie şi caietul acesta a ajuns să fie pierdut. E clar că nu am ştiut să-l apreciez!
2 RĂSPUNSURI:
Colinde....de cand astept perioada asta a anului sa cant colinde,sa merg cu colindul si sa simt mirosul cozonacilor scosi din cuptor...cand cant colinde simt ca traiesc iar cand ascult colinde simt ca totul in jurul meu e roz,ma simt foarte relaxata si imi vin in cap numai ganduri si imagini frumoase.
Uneori e ciudat cum un simplu caiet poate fi mai important decat alte bunuri materiale considerate mult mai valoroase.E o parte din noi pastrata intre cateva file pe care am vrea mereu sa o retraim.
Trimiteți un comentariu