Privită de pe dealul proaspăt înzăpezit, viaţa copiilor pare fantastic de veselă. Derdeluşuri, sănii, bulgări, ghete, îngeraşi în zăpadă, oameni de zăpada... Toate aceste lucruri mărunte făceau din vremea aceea geroasă una ceva mai acceptabilă, mai... prietenoasă. Coborându-ţi privirea observi că toţi copiii s-au adunat într-un loc, se joacă împreună. Pentru ei chiar nu are împortanţă dacă partenerul de joacă e fată sau băiat. Sar şi încearcă să prindă fulgii mari de nea care, parcă, se bucură să poată aduce atât de multă exaltare în sufletele lor şi un zâmbet sincer pe chipuri. Lumina îşi pierde din putere, însă luna îşi făcuse apariţia cu ceva vreme înainte. Pare că joaca lor nu o să aibă sfârşit şi că fumul care iese pe hornurile caselor în care părinţii îi aşteaptă cu un ceai fierbinte, le ţine de cald. În fapt, ei nu simt frigul de afară! Mâinile lor mici încheagă bulgări, picioarele lor se pierd în stratul gros de omăt, iar săniile şi-au făcut deja drum pe deal.
Ninsoarea vrea să se oprească, iar copiii îşi ridică toţi privirile înspre cer. Îşi ridică mâinile şi par să îşi ia rămas-bun de la fulgii de zăpadă. Atunci mi-am dat seama! Am uitat să mai scutur o dată globul de sticlă...
0 RĂSPUNSURI:
Trimiteți un comentariu