Crăciunul la români: obiceiuri şi tradiţii (3)

Pe data de 25 decembrie, in traditia vechilor stramosi ai romanilor, geto-dacii, era celebrat un zeu solar de origine indo-europeana, identificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Mai tarziu, in primele secole ale crestinismului, Parintii Bisericii au fixat in aceasta zi Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, suprapunandu-se peste cea a zeului solar amintit.

In Evul Mediu, in paralel cu sarbatoarea crestina, in spatiul sud-est european exista si sarbatoarea solstitiala, cand oamenii celebrau divinitatea solara cu numele de Craciun. Determinativul de "mos" indica varsta zeului adorat, care trebuia sa moara si sa renasca cu timpul calendaristic la Anul Nou, care se celebra pe atunci la 25 decembrie. Astfel, divinitatea se nastea odata cu timpul in aceasta zi, traia 365 de zile, imbatranea si murea pentru a renaste la inceputul anului urmator.

Unii cercetatori, dorind sa dea o conotatie spirituala crestina pentru "Mos Craciun", considera ca aceasta denumire nu se refera la un zeu autohton, traducand cuvantul "Mos" prin "Dumnezeu Mantuitorul" sau, dupa expresia Vechiului Testament, "Cel vechi de zile". De asemenea, cuvantul "Craciun" deriva de la biblicul "cara" - a chema, a numi -, de unde s-a nascut vechiul cuvant romanesc "Craciun". Cu alte cuvinte, "Mos Craciun" ar insemna "Dumnezeu Mantuitorul cheama", traducere care face ca denumirea de Craciun sa fie mai recenta decat vechea denumire a zeului autohton.

In traditia populara romaneasca, Craciun este un om batran, inrudit cu Mos Ajun, fratele sau mai mic. Potrivit legendei, Mos Craciun traia intr-un sat, avand case mari si multe grajduri. Pe neasteptate, in acest sat vine o femeie necunoscuta care, simtind ca i-a venit vremea sa nasca, bate la poarta casei lui
Mos Ajun, cerandu-i adapost. Motivand ca este om sarac, el o trimite la fratele sau bogat, Craciun. Acesta, nestiind ca femeia este Maica Domnului, nu o primeste sa nasca. Craciuneasa insa, fiindu-i mila de ea, o ajuta sa nasca, fapta pedepsita de Mos Craciun cu taierea mainilor din coate. Cand afla ca in grajdul sau s-a nascut Hristos, se caieste amarnic si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel "primul crestin", "sfantul cel mai batran". Printr-o minune, Dumnezeu reface mainile nevestei lui, care contribuise astfel la nasterea Mantuitorului.

Dupa cum reiese din aceasta legenda, Mos Craciun, ca intruchipare a zeului autohton si a sarbatorii cu acelasi nume, se opune prin tot ceea ce face nasterii pruncului Iisus, a inlocuirii vechii sarbatori cu cea noua. Pastrarea si astazi a denumirii de Craciun denota faptul ca, la aparitia crestinismului, Craciun era un zeu atat de venerat incat nu a putut fi exclus cu desavarsire din Calendarul Popular si din constiinta oamenilor care au adoptat credinta in Iisus Hristos.

De Craciun au loc o serie de practici atestate in toate zonele tarii, care au in centrul lor colindele si mesele rituale.

Colindele reprezinta un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretate in casa, pe ulite, de o ceata sacra. Colindele vestesc nasterea lui Hristos, transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.

Tot de Craciun abunda mesele rituale la care iau parte familia, rudele, nasii, precum si o serie de alte practici, ca observatiile si previziunile meteorologice, alungarea spiritelor mortilor, aprinderea focurilor, strigatul peste sat etc.

Posted in: DIVERSE