Tradiţii si obiceiuri la români: Tradiţiile de Crăciun uitate

Realitatea.net: Tradiţiile şi obiceiurile românilor de Crăciun au fost înlocuite în prezent cu cele importate din străinătate: vorbim doar despre Moşu îmbrăcat în roşu, care vine cu sania trasă de reni, despre luminiţe şi ornatul brazilor şi despre plăcerea de a primi sau oferi cadouri. La strămoşii noştri, şi poate încă şi acum, la sate, semnificaţia Crăciunului este mult mai profundă.

Ignatul

Intrarea în sărbătorile de iarnă se face odată cu Ignatul, pe 20 decembrie, o dovadă a rezistenţei sărbătorilor păgâne în calendarul ţăranului român. Patronul justiţiar, Ignat sau Inătoarea, pedepseşte cu cruzime pe cei care nu respectă prescripţiile: iniţial, de Ignat se cereau jertfe umane, însă sacrificiul a fost înlocuit cu cel animal, în special cu porci sau găini negre. În unele cazuri este suficient şi un simulacru. Acum începe perioada sărbătorilor de iarnă, care impune interdicţii specifice ale torsului şi spălatului. Femeile fac în această zi un fel de turte, numite Cârpele Domnului Hristos, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului cu miere şi nuci. Începând de la Ignat şi până la Crăciun, tinerii umblă cu turca, capra sau brezaia (un fel de mască cu cap de animal, mai ales de barză).

Preziua de Ajun

În preziua de Ajun, după miezul nopţii, între 23-24 decembrie, oamenii fac Masa de Ajun, o masă festivă pentru sufletele morţilor, însă doar cu alimente de post. Primirea preotului era un act de mare ceremonialitate, el trebuia să binecuvânteze masa şi să guste din fiecare fel de mâncare.

Tot în seara de 23 spre 24, după miezul nopţii şi până la ziuă, copiii obişnuiesc să meargă cu colinda, cu Moş Ajunul, Bună dimineaţa la Moş Ajun şi Neaţaluş. Ei strigă pe la ferestre „Bună dimineaţa la Moş Ajun, ne daţi ori nu de daţi” şi primesc covrigi, mere, nuci sau colindeţe. În Transilvania, colindătorii sunt consideraţi aducători de fericire şi noroc.

În Preziua Ajunului şi în ziua de Ajun, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei. Cel mai important dintre acestea este pregătirea „copturilor” - turtele, covrigii şi colacii, ce se vor împărţi, fie ca daruri pentru colindători, fie ca ofrandă pentru morţi.

În seara Moş Ajunului toţi copiii cer să li se facă pantofi şi haine noi. Îmbrăcaţi frumos, ei se strâng să cânte, fac hore şi joacă, alţii spun basme şi alte poveşti. Cum aud cântatul cocoşilor, cel mai în vârstă dintre colindători, vătaful, dă ordin să se înceapă colinda.

Ajunul

Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş (Moş Ajun), stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.

Românii au personificat dintotdeauna zilele săptămânii, precum Sfânta Vineri. Aşa au făcut şi din Ajun şi Crăciun două persoane, Moş Ajun şi Moş Crăciun. Ei apar întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi sunt extrem de bătrâni, întrucât vin din vremuri de mult uitate. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, colindeţi, plăcinte, prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte, jucării, şi cărnuri de purcel.

Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun. Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus. Moş Ajun păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici, şi obiceiul ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi.

În unele locuri se taie porcul în această zi şi nu în timpul postului, ca să nu se strice vreun vas cu carne de porc şi, prin urmare, şi cei din casă.

În ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul.

Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma şi supărarea, certurile şi loviturile: cel ce loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat.

Crăciunul

În vechile calendare, chiar şi în cele creştine, Crăciunul era considerat o celebrare a Anului Nou, însă acum este în principal o sărbătoare religioasă, existând foarte puţine ritualuri păgâne.

Mai mult de un mileniu creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun, în apropierea solstiţiului de iarnă: la Roma, până în secolul XIII, în Franţa până în 1564, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului XIX. La români, acest obicei a supravieţuit până în zilele noastre, întrucât în unele sate bănăţene şi transilvănene, ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic şi nu Anul Nou.

Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Se spune că atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.

Nelipsit la Crăciun din casele noastre, bradul deţine de fapt în cultura populară românească funcţii funerare: este fie substitutului miresei sau mirelui, în cazul morţii unui tânăr necăsătorit, fie dubletul vegetal al defunctului. Bradul împodobit mai este folosit la nunţi, şi precede venirea alaiului mirelui la casa miresei.

Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, ei numindu-se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos.

O parte din aceste tradiţii sunt încă respectate la ţară, însă cei mai mulţi români le-au abandonat, înlocuindu-le cu obiceiuri noi, multe împrumutate de la alte popoare.

„Spaţiul tradiţional este caracterizat de o multitudine de gesturi şi credinţe care încifrează concepţia despre spaţiu, timp şi mediul înconjurător. Evoluţiei fireşti a mentalităţilor îi corespunde şi o modificare a tradiţiilor, în sensul adaptării lor la noile realităţi ale existenţei”, a declarat etnologul Ania Moldoveanu pentru REALITATEA.NET.

Posted in: DIVERSE