Pot sincer să spun că la mine copilaria (ca şi în cazul celor născuţi înainte de '95) a fost foarte frumoasa. De ce spun asta? E foarte simplu. Pentru că atunci am ştiut să ne bucurăm de ea, cu prieteni - care erau adevăraţi şi parcă altfel decât acum -, pentru că sărbătorile erau sărbători şi pentru că iarna, pai, iarna ningea. Cred că acest lucru e un element important din amintirile mele legate de iarnă, Crăciun şi multe altele. Era o perioadă superbă, când aveai aceea nerăbdare să vină Mosu', cadouri, girlande, cântecul instalaţiilor de brad, globuri şi câte şi mai câte.
Îmi amintesc cum tata îmi spunea mereu în ajun că trebuie să dorm pentru că numai aşa vine moşu', iar tot moşu' era cel care îmi făcea mie bradul. Şi eu, prostuţa, credeam. Până într-o zi, când atât am căutat să văd unde sunt ascunse cadourile, că am dat peste altceva: scrisorile mele pentru Moşu'. Toate deschise şi toate acolo, acasă. Am plâns pentru că am aflat că parinţii mei m-au minţit şi nu mi-au trimis scrisorile la Moş, dar eram fericită că el încă ştia ce cadouri vreau. Ce bun nene e Mosu'! Dar încă nu am terminat problema cu părinţii mei. Şi am căutat să găsesc o modalitate prin care să aflu ce se întâmplă cu adevărat. Repet, eram foarte mică. Tata avea obiceiul ca în acea zi să dispară pentru câteva ore. Iar într-una din camere nu se putea intra. Hmmm... dar, ce sa vezi? Fiind eu aşa de mică m-am uitat pe gaura cheii si, ce am vazut? Bradul impodobit! Şi încă nu trebuia să fie aşa, deoarece Moşul venea târziu.
Am mers la mama şi la tata, le-am spus că a venit Moşu' pentru că am văzut bradul gata făcut. În acel moment ai mei s-au albit la faţă pentru că nu pricepeau cum am putut eu să văd bradul împodobit. Cadourile încă nu erau acolo. Aşa că, încet, mi-au explicat şi mie cum stă treaba cu Moşul meu, iar de atunci eu fac bradul. Şi, sincer, am o adevărată plăcere să îl impodobesc!
Îmi amintesc cum tata îmi spunea mereu în ajun că trebuie să dorm pentru că numai aşa vine moşu', iar tot moşu' era cel care îmi făcea mie bradul. Şi eu, prostuţa, credeam. Până într-o zi, când atât am căutat să văd unde sunt ascunse cadourile, că am dat peste altceva: scrisorile mele pentru Moşu'. Toate deschise şi toate acolo, acasă. Am plâns pentru că am aflat că parinţii mei m-au minţit şi nu mi-au trimis scrisorile la Moş, dar eram fericită că el încă ştia ce cadouri vreau. Ce bun nene e Mosu'! Dar încă nu am terminat problema cu părinţii mei. Şi am căutat să găsesc o modalitate prin care să aflu ce se întâmplă cu adevărat. Repet, eram foarte mică. Tata avea obiceiul ca în acea zi să dispară pentru câteva ore. Iar într-una din camere nu se putea intra. Hmmm... dar, ce sa vezi? Fiind eu aşa de mică m-am uitat pe gaura cheii si, ce am vazut? Bradul impodobit! Şi încă nu trebuia să fie aşa, deoarece Moşul venea târziu.Am mers la mama şi la tata, le-am spus că a venit Moşu' pentru că am văzut bradul gata făcut. În acel moment ai mei s-au albit la faţă pentru că nu pricepeau cum am putut eu să văd bradul împodobit. Cadourile încă nu erau acolo. Aşa că, încet, mi-au explicat şi mie cum stă treaba cu Moşul meu, iar de atunci eu fac bradul. Şi, sincer, am o adevărată plăcere să îl impodobesc!
Pentru mine Crăciunul înseamnă veselie, moment de împlinire sufletească, un timp de pauză din tot haosul cotidian. Şi acum, în momentul de faţă înseamnă zăpadăăăăă. Îmi doresc din toată inima să ningă. Pe bune! Ar fi cel mai frumos cadou... Auzi Moşu'?, eu sunt acelaşi copil nebun şi mereu cu ochii larg deschişi, dar care visează întruna. Sunt eu, moşule, Ana, un om mare cu suflet de copil!!!
http://daysgobyfast.blogspot.com/
0 RĂSPUNSURI:
Trimiteți un comentariu