E sărbătoarea celor care au învăţat să adune cât mai mult. E o formă de a marca o diferenţă de întregul an prin nesăturarea trupului cu carne şi alcool. Nu lipseşte căutarea impresionării celor dragi cu cele mai scumpe cadouri fără însemnătate. E însăşi aşteptarea la coada din hypermarket. Cu ocazia Crăciunului suprasolicitat demonstrăm încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu e necesar să ne cunoaştem între noi, sau chiar pe noi.
Demult, pe când eram eu copil, în vremea când colindul era răsplătit mai puţin material, pe tărâmul unde imaginaţia deborda în lipsa centrelor comerciale care să o facă inutilă, când pândeam prima zăpadă de la înalţimea etajului 9, pentru ceea ce prevestea ea, unde puneam la cale planuri care să ne demonstreze că Moş Crăciun nu există, tocmai pentru ca ne era aşa frică de această posibilitate falsă, atunci când repetam cu o lună înainte colindele - întotdeauna româneşti - pe care urma să le fredonăm chinuit în ajun vecinilor de pe lista specială, ei bine, atunci noi sărbătoream Crăciunul. Cu sufletul total implicat. De la cei mici până la cei mai bătrâni pe care am ajuns să îi cunosc.
Astăzi însă, copiii de ieri îşi poartă părinţii cu o mândrie superficială printre raioanele maganizelor mari, ei în faţă, căci cei din urmă sunt încă halucinaţi de abundenţa pe care o întâlnesc acolo. Crăciunul suprasolicitat presupune răsturnarea tradiţiilor în favoarea adaptatului social. Pare firesc să laşi la poarta noii tale vieţi aproape tot din ceea ce ţi-a caracterizat cu bucurie copilaria. Eşti matur şi decizi pentru tine. Astăzi celebram mai mult prin acţiune fizică decât prin manifestare interioara, spirituală. Până si cuvântul acesta - spiritual - a devenit fără acoperire. Putini sunt cei care se opresc din drumul lor agitat inaintea sărbătorii pe care o aşteptam din această zi pentru a medita. Ne lipseşte aplecarea pentru nepalpabil, pentru respectul Postului, pentru ceva care nu o sa poată fi contabilizat direct. Avem disperarea bacherului. De aici şi graba cu care împodobim case, străzi, pieţe, parcuri, orice, dar nu ne îngrijim şi de ambalajul sufletului. Prin confortul vieţii moderne, care nu face apel decât izolat la o altfel de morală decât cea comunitară, suntem pe cale să corporatizăm şi în România o sărbătoare cu importante aspecte creştine.
Curând nimeni o să mai facă diferenţa între noul format de Crăciun compact, iluzoriu şi făţarnic milos şi autentica serbare pe care Postul o anticipă. Pentru filozofia Crăciunului suprasolicitat, care nu recurge la obiceiuri dintr-o altă lume, mai puţin superficială şi astfel mai incomodă, ne vindem chiar pe noi. Căci, în definitiv, oamenii devin centrul unui asemenea eveniment reactualizat. Învăţătura, fie ea creştină ori tradiţională îşi pierde consistenţa în faţa noi ordini. Nici un apel din lume nu o să schimbe perspectiva.
Sărbători cu lumină în suflet! Acolo unde se poate face diferenţa.
---Demult, pe când eram eu copil, în vremea când colindul era răsplătit mai puţin material, pe tărâmul unde imaginaţia deborda în lipsa centrelor comerciale care să o facă inutilă, când pândeam prima zăpadă de la înalţimea etajului 9, pentru ceea ce prevestea ea, unde puneam la cale planuri care să ne demonstreze că Moş Crăciun nu există, tocmai pentru ca ne era aşa frică de această posibilitate falsă, atunci când repetam cu o lună înainte colindele - întotdeauna româneşti - pe care urma să le fredonăm chinuit în ajun vecinilor de pe lista specială, ei bine, atunci noi sărbătoream Crăciunul. Cu sufletul total implicat. De la cei mici până la cei mai bătrâni pe care am ajuns să îi cunosc.
Astăzi însă, copiii de ieri îşi poartă părinţii cu o mândrie superficială printre raioanele maganizelor mari, ei în faţă, căci cei din urmă sunt încă halucinaţi de abundenţa pe care o întâlnesc acolo. Crăciunul suprasolicitat presupune răsturnarea tradiţiilor în favoarea adaptatului social. Pare firesc să laşi la poarta noii tale vieţi aproape tot din ceea ce ţi-a caracterizat cu bucurie copilaria. Eşti matur şi decizi pentru tine. Astăzi celebram mai mult prin acţiune fizică decât prin manifestare interioara, spirituală. Până si cuvântul acesta - spiritual - a devenit fără acoperire. Putini sunt cei care se opresc din drumul lor agitat inaintea sărbătorii pe care o aşteptam din această zi pentru a medita. Ne lipseşte aplecarea pentru nepalpabil, pentru respectul Postului, pentru ceva care nu o sa poată fi contabilizat direct. Avem disperarea bacherului. De aici şi graba cu care împodobim case, străzi, pieţe, parcuri, orice, dar nu ne îngrijim şi de ambalajul sufletului. Prin confortul vieţii moderne, care nu face apel decât izolat la o altfel de morală decât cea comunitară, suntem pe cale să corporatizăm şi în România o sărbătoare cu importante aspecte creştine.
Curând nimeni o să mai facă diferenţa între noul format de Crăciun compact, iluzoriu şi făţarnic milos şi autentica serbare pe care Postul o anticipă. Pentru filozofia Crăciunului suprasolicitat, care nu recurge la obiceiuri dintr-o altă lume, mai puţin superficială şi astfel mai incomodă, ne vindem chiar pe noi. Căci, în definitiv, oamenii devin centrul unui asemenea eveniment reactualizat. Învăţătura, fie ea creştină ori tradiţională îşi pierde consistenţa în faţa noi ordini. Nici un apel din lume nu o să schimbe perspectiva.
Sărbători cu lumină în suflet! Acolo unde se poate face diferenţa.
Spune-ţi si tu părerea pe pagina interactivă.
0 RĂSPUNSURI:
Trimiteți un comentariu