E noapte şi ninge pe uliţa moartă,
sub mantia albă oraşu-i ascuns,
Iosif cu Maria din drumuri ajuns,
încearcă şi bate la geam şi la poartă
de case şi inimi ce nu-i dau răspuns.
Se roagă să mişte şi stânca de piatră:
"- Ai milă, deschide, preabune stăpân,
acum vin la census, sunt oaspe străin
ci fă-mi la soţie un loc lângă vatră
ori barem sub streşini, pe-o mână de fân!"
sub mantia albă oraşu-i ascuns,
Iosif cu Maria din drumuri ajuns,
încearcă şi bate la geam şi la poartă
de case şi inimi ce nu-i dau răspuns.
Se roagă să mişte şi stânca de piatră:
"- Ai milă, deschide, preabune stăpân,
acum vin la census, sunt oaspe străin
ci fă-mi la soţie un loc lângă vatră
ori barem sub streşini, pe-o mână de fân!"
La refuz, într-alta-ncepe să cerşească:
"- Din alt cap de ţară-am sosit în oraş,
ai milă, găseşte-mi un colţ, un sălaş
căci sfânta-mi soţie s-aşteaptă să nască
în fiece clipă-un plăpând copilaş!"
Alungat, într-altă oartă-ncepe-ndată:
"- Chiar din Galileia am sosit acum,
fă-mi pentru soţia care-aşteaptă-n drum
un loc într-un şopru sau staul, pe plată,
eu stau şi-n piaţă, la poartă, oricum!"
Tot stând la fântână, lăsată în piaţă,
Maria-i aude-ntristatul colind:
şi porţi greu trântite şi câinii lătrând
şi sudalme grele ce-i aruncă-n faţă
pentru ea şi pruncul ce l-o fi născând.
Sătul de ocară, cu fruntea plecată,
Iosif se întoarce tăcut gânditor
căci Domnul când cere-un sărman ajutor,
să-I apere Mama cu grije de tată,
el nu află-o boltă pe creştetul lor.
În lume, pe Domnul când stă să ni-l nască
Mariei în suflet durerile-i ning
şi lacrimi amare obrajii-i preling
căci nu află-o casă, sub cer să-L primească...
încet câte una luminile-şi sting.
.........................................................
Iar hanul de oaspeţi, un ac nu primeşte!
Şi-n curte şi-n stradă de trei zile-i plin,
pornind către ziduri, să mişte puţin,
prin poartă se vede că-un foc licăreşte
departe pe câmpuri, prin fulgii ce vin.
Prin şuer de viscol ce-aruncă zăpadă,
ce taie suflarea ca lame de brici,
prin spinii ce-n carne sunt ghiare şi bici,
ajung la-un opaiţ, lăsat ca să-l vadă
prin noapte stăpânu-ntorcându-se-aici.
Şi păsări au cuiburi, şi vulpi vizuină,
când viscolul urlă cu ploaie şi vânt
şi viermii au găuri şi-acoperemânt,
numai Creatorul de lumi de lumină
nu găseşte-n inimi sălaş pe pământ.
Când lumii-i aduce pe veci fericire
El nu află milă să stea-n Betleem;
în câmpuri sub piatră şi-n timpul suprem
o peşteră-mbie mai multă iubire
decât tot pâmântul ingrat şi blasfem.
În peşteră-i staul şi stau dobitoace:
în iesle-i fân proaspăt adus pentru boi,
deoparte, pe paie, stau câteva oi
cu mieii de astăzi ce-adulmecă-n pace
feriţi de furtună, zăpadă şi ploi.
............................................................
Fulgii-au stat iar cerul arde-n strălucire,
răsunând de îngeri sfântul Empireu:
"Mărire-ntru cei de sus lui Dumnezeu,
pământului pace şi bună-nvoire
la cei ce-o aşteaptă şi sufăr, din greu.
Miraţi, văd păstorii, veghind oi afară,
în turme ce noaptea sunt strânse la-un loc,
lumini curcubeie ce scânteie-n joc
şi-o lume de îngeri ce-n cântec
coboară spre peştera mică, pe raze de foc.
"- Vă vestesc azi vouă bucurie mare"
Un sol de lumină le-aduse cuvânt,
"S-a născut azi Domnul din cer, pe pământ.
E-n peşteră-n scutec, să-i daţi închinare
şi daruri şi jertfă şi rugă şi cânt!"
Încălzit de suflul blând de animale
Dumnezeu se naşte Prunc pe pai şi fân,
coborât-a cerul Eternul Stăpân
cu nemărginirea maiestăţii sale
în surâsul gingaş de copil la sân.
............................................................
Magi cercând în stele, soarta s-o ghicească
văd în răsărituri minunea pe cer.
Când stelele ziua le şterge şi pier
una se porneşte să-i călăuzească
spre ţara ce-ascunde divinul mister.
Pornind din Caldeia fac mile şi mile,
trec munţi şi deşerturi cu daruri în şea,
tot doru-omenirii din veac îi ardea,
cu inima-aprinsă sosesc pe cămile,
cu arşiţa-n suflet cu ochii la stea.
În sfânta cetate steaua-apune-anume:
întrebând de noul născut împărat,
ce-a mişcat şi cerul şi l-a luminat,
cu minuni cum altul n-au mai fost pe lume,
Irod îşi găseşte tronu-ameninţat.
Chemând marii preoţi şi dascăli în Lege
întreabă şi scribii şi marii asceţi
ce ştiu de-mpăratul numit de drumeţi?
Unde se va naşte negrăitul rege,
ce spune Scriptura? Ce-i scris în Profeţi?
"- Ca noi - zise sfatul - o ştie Iudeia!
Cum Domnul n-o ascunde, nici noi nu tăcem,
oraşul Mesiei, ca rege suprem,
îl strigă prin veacuri profetul Micheea:
E satul lui David, e la Betleem!"
Irod cearcă magii cu gânduri haine:
De când vin? Şi steaua când a apărut?
Ce etate are regele născut?
C-ar vrea să se ducă şi el să-şi închine
ţara, maiestăţii fără de-nceput.
Dar Domnu-i fereşte de mrejele sale.
În visuri le-arată că-i rege pismaş,
să nu se întoarcă la-acest pătimaş
ci-napoi să plece pe o altă cale
căci Irod nutreşte un gând ucigaş.
Cum ies din cetate trecând printre paze,
şi steaua minune ţâşneşte din nor
alburind pe-ntinsuri cărările lor,
senină le-arată sub marea de raze
o grotă ce-ascunde pe Prunc-Creator.
Îl iau toţi în braţe, plângând de iubire,
în faţă-i apleacă, prin sceptre puteri,
prin frunte, gândirea, ştiinţe, averi.
Printr-ânşii se-nchină smerita-omenire
venită din noapte, pustiu şi dureri!
Adusu-i-au aur şi smirnă, tămâie
şi-odată cu steaua cea fără apus
ştiinţa se-nchină Iubirii de sus.
Cu mieii, păstorii i-aduc bucurie
şi inimă caldă la Pruncul Isus.
Păstorii şi magii şi îngeri se-nchină
cu cerul pământul se oferă-n dar,
un nou rai e lumea sub ploaia de har,
iubire credinţă şi pace deplină
căci grota e templu şi ieslea, altar...
George Cadar, 20 decembrie 2008, INTERACTIV
0 RĂSPUNSURI:
Trimiteți un comentariu