Începând de luni, 15 noiembrie 2010, timp de 40 de zile, credincioşii vor ţine postul Crăciunului. Vor renunţa la alimentele de origine animale, pe care le vor înlocui cu produse vegetale. Postul poate fi considerat şi o detoxifiere câtă vreme organismul nu este privat de nutrienţi şi se respectă sfaturile nutriţioniştilor.
Postul Craciunului: Ce putem manca in post? |
"Persoanele care în timpul postul renunţă la consumul de carne, lactate şi ouă, trebuie să ştie că aceste alimente se pot înlocui cu produse de origine vegetală, cum ar fi soia, fasolea şi ciupercile", a declarat pentru REALITATEA.NET Georgeta Inceu, medic nutriţionist la un centru medical privat din Cluj Napoca.
Foarte important modul în care se gătesc aceste alimente. "Cel mai bine este să le preparăm la cuptor, fierte sau înăbuşite şi nu prin prăjire, pentru că în acest mod, alimentele se îmbibă de multă grăsime şi au multe calorii. Alimentele trebuie consumate în formă simplă şi gătite într-un mod cât mai sănătos", a completat specialistul.
De asemenea, în timpul postului, trebuie să se consume o cantitate suficientă de legume si fructe.
Postul Craciunului nu este pentru toată lumea. "Nu doar nutriţioniştii, dar şi preoţii spun că persoanele cu probleme de sănătate trebuie să renunţe la a mai ţine post. Astfel, în cazul persoanelor cu greutate mică, a celor care au multe patologii asociate, care sunt anemice, nu se recomandă aceste posturi pentru că riscă să se producă dezechilibre în organism, cu consecinţe pe termen lung", a subliniat medicul.
Importantă este şi perioada postului. Medicii nu recomandă un post restrictiv pe o perioadă lungă de timp. "În timpul postului nu trebuie să privăm organismul de anumiţi macronutrienţi (proteine, lipide, glucide) şi micronutrienţi (vitamine, minerale). Trebuie să ne asigurăm că într-un mod sau altul, consumăm o cantitate suficientă din aceste elemente", a mai spus medicul nutriţionist. Cât priveşte listaalimentelor de post pe bază de soia, cum ar fi sarmalele vegetale sau chiftelele vegetale, nutriţionistul spune că nu sunt recomandate. "Pateurile, de asemenea, nu sunt recomandate pentru că au un conţinut ridicat de aditivi şi grăsimi vegetale", a precizat aceasta.
Recomandarea specialistului este că persoanele care nu se simt bine în urma unui post, trebuie să-l întrerupă.
0 RĂSPUNSURI:
Trimiteți un comentariu